Ne-simtire

Pe un fotoliu din orice material. Cu o cana de ciocolata fierbinte in mana. Aburinda. Afara e...soare? Pomii din fatza balconului te impiedica sa-ti dai seama. Incaperea este intunecoasa. Si oarecum racoroasa. Apropo, in ce anotimp suntem? Caloriferul e rece, deci nu e iarna.
Te afunzi in fotoliul (din orice material). Respiri adanc. Miroase a..."Auuuu!!! Baga-mi-as! Al dracu ac! Cum a ajuns aici?! Offff!" Te ridici in picioare. Niste intepaturi...Parca te-ai mai nascut o data. "Iar am amortit". Covorul e...moale. Dupa trei pasi..."NU SE POATE, trebuie sa schimb parchetul asta vechi! Iar m-am intepat in aschiile alea idioate". Iti ard palmele. Parca s-a mai racit. Iei o gura..."Ce dulce este!!"Inspiri inca o data. Da, e duminica. Miroase a duminca. Si totusi, vecinu de deasupra ii da inainte cu bor-masina. "Ce Doamne iarta-ma isi mai monteaza? Asta nu mai are odihna?!". Iesi pe balcon. Iar isi repara ala de la 4 masina. In fiecare week-end. Dogmatic, parca. "Cine o fi stricat, masina sau el?". Te asezi pe canapeaua pe care iti place atat de mult sa stai in zilele cu furtuna sa vezi cum se da in spectacol natura. Viatza ta in 5 minute. Viatza ta in 5 simturi. Te lasi pe spateee....Inchizi ochii. Si te intrebi: Daca as renunta la unul din cele 5 simturi care ar fi? Si in ce ordine, daca ar trebui sa renunt la toate? Pe minus "la adevar". -1,-2,-3,-4. -5?

Nu o data mi-am pus intrebarea asta. Cum o fi sa nu simti. La inceput ceva. Apoi altceva. Pana cand ajungi pe zero. La ce as renunta si in ce ordine?

Cred ca primul ar fi mirosul. Mi se intampla sa-mi joace feste de multe ori. Mie se pare ca pe unii oameni ii face (o sa radeti), mai frumosi. Nu, n-as renunta la vaz. Nu, inca. Apoi as renunta la auz. Muzica iti ridica moralul, te face sa simti. Ca ai fost, ca esti, ca vei fi. Dar pot si fara. Si apoi, cuvantul a fost facut ca sa mascheze gandul. Au disparut doua. Mai sunt trei.
Gustul...Fie, renunt si la asta. Dulce-amarui. Povestea vietii mele si a ori-si-cui. O vad. O simt. O traiesc. Si au mai ramas doua. Sa vezi si sa simti atingerea. Ce pot sa spun? Sunt un superficial, ma bazez pe simturi, si dintre acestea pe cel mai de suprafatza: vazul. Cat de frumos poate fi ceva pe care nu-l poti simti prin atingere? Cat de adevarat poate fi ceva pe care il poti simti prin atingere dar nu-l poti vedea? Grea decizie. Dar cat de bine poate fi sa te vezi ca esti dar sa nu te simti? Esti? Ce esti? Atingerea este poate, cea mai profunda forma de a interactiona. Celelalte pot fi inlocuite de imaginatie si experientza.

Frica de a vorbi

Aeroportul Henri Coanda. Pasageri, calatori, camere de luat vederi, microfoane, reporteri...Si Oli. Coordonata temporala: Dica tocmai se accidentase-pentru ca in fotbal timpul se masoara in goluri, oameni si titluri castigate. Intrebare din partea reporterului TV Sport: Ce este cu accidentarile astea consecutive la Steaua? Oli raspunde. Ca dintr-un turn in care stau printelese din povesti care asteapta sa fie salvate de Feti-Frumosi: "Pai, ce? Pot sa fie si neconsecutive? Hmmm!". "Da, Se pot da cap in cap", ar fi un raspuns de bun simt. Ne-ai luminat, Oli.
Inca un reporter, care isi ia inima in dinti, inca o intrebare-bravo Andrei, fa-le marcaj strans- ("Ce carcotasi! Ce hiene! Ce shacali!", s-o fi gandind Coach): "Acum cateva luni spuneati ca Dica este un jucator indispensabil pentru Steaua...". "Era! Acum cateva luni!". Ce trosneala! Ce cugetare!
Si imi mai aduc aminte de alte figuri "amabile" atunci cand vine vorba de a da o declaratie: Piturca cu (cacofonie intentionata in semn al aprecierii mele fata de el) freza lui "evergreen", care se stramba la orice intrebare incomoda; Mutu care trage de nas (nu pe, ci de nas) la fiecare declaratie mai inteligenta pe care o face; Chivu-da Chivu- care rade zeflemitor la toate intrebarile care i se pun. Si lista poate continua: MM, Oli, Gigi (cand n-are chef), Contra, plus toti nimicii din fotbalul mic cu iz mioritic.

Noi micii. Ei imensi. Noi invatacei la facultati. Ei profesori la scoala vietii. "De ce? Cum? Cand s-au gandit puricii astia ca au dreptul sa NE intrebe tampeniile astea?", se gandesc colosii. "Pentru ca trebuie sa ne justificam banii, nu sa ne plimbam pe teren, pa langa teren (si fotbal) sau prin tribune oficiale, dupa caz"; "Cu grija, ne-am gandit, pentru ca am inceput sa ne cam fie frica sa-i intrebam pe acesti atototstiutori despre lucruri simple cum ar fi golurile, schemele de joc si predictiile fotbalistice"; "Cand ne-am ales acesta meserie?". Doar cateva dintre posibilele raspunsuri care sunt in mintea oricarui jurnalist sportiv.

PS: Oli indispensabil ESTI. Nu atunci, nu acum, nu pe viitor. Esti! Cum a fost cu Sevilla, fara Dica in teren? Greu la deal?...antrenorule...

Politically correct

Despre democratie si comunism. Despre fiecare in parte. Despre legea "fiecare scapa cum poate", nu despre legea bunului samaritean. Despre cel mai bun castiga, nu despre egalitate in toate cele. Despre tirania majoritatii, nu despre dorinta individualitatii. Despre democratie.

Nu un eseu de politologie, unul de common-sense.

Tim Hardaway afirma inaintea All-Star-Game-ului despre un baschetbalist (care a publicat o carte in care recunoaste ca este homosexual) ca nu si-ar dori sa-l fi avut drept coechipier si ca uraste homosexualii. O parere. Raspuns(a) la o intrebare a unui reporter. Atat i-a trebuit. "Homofob","bigot", "nesimtit"&co. Doar cateva dintre atributele cu care a fost botezat Hardaway. Plus demiterea din functia pe care o detinea in NBA. De ce?

Pentru ca, in societatea americana exista o regula nescrisa a comportamentului societal. Regula de Aur. Ati auzit de ea la scoala. Aici e putin adaptata. "Trebuie sa fi polliticaly correct". Adica, sunt situatii in care toti, dar absolut toti pilonii care stau la baza organizarii societatii americane sunt dati la o parte. Aceste situatii sunt: cazurile de discriminare pozitiva (vezi negri si handicapatii), homosexualitatea sau orice alta situatie out of the ordinary care poate baga cateva voturi in buzunarele politicienilor.
Pai, nu orice constitutie de bun-simt are prevazute in ea articole care stipuleaza dreptul la libera exprimare si la opinie. Cu un amendament nescris, care rezulta din acest polliticaly correct: poti sa gandesti ce vrei, cand vrei, cum vrei, dar nu trebuie sa spui ce gandesti, sau sa gandesti ca vei putea exprima liber ceea ce gandesti.
Maine-poimaine o sa ne trezim ca huliganii de pe stadioane (care, apropo, au o facultate, o slujba respectabila si sunt mandri nevoie mare de felul in care "SIMT" :))-scuze dar chiar ma amuza- care te iau la p**a si te calca pe cap pentru ca nu "simti la fel", profesorii care bat elevii in scoli sau "colegii" care au ca hobby hartuirea sexuala la locul de munca vor fi justificati intr-un fel sau altul. Pai, e destul de simplu. In primul caz: oamenii vin la stadion sa se refuleze, nu sa stea ca la teatru. Cazul doi: "Nesimtitii aia, bagabontii care nu vor sa-si insuseasca buchea cartii, trebuie sa ia cumva aminte de ea. Le-o adminstram pe cale bucala". Cu palma si sutul. Cazul trei: "Cei ce ne condamna vor raul firmei. Nu facem decat un pic de team-building".
"Nu ne mai priviti ca pe niste animale, nu ne mai tratati asa, ca nu suntem", aud vocile shuporterilor elevati, ale dascalilor de scoala noua si ale managerilor care administreaza angajatilor vitamine sexuale. "Pai nu va tratam. Ca nu sunteti. Un animal n-ar gasi placere in a bate&co din placere". Sincer, cred ca nici ei n-o fac (numai) din placere. O fac pentru ca nu pot altfel. Pentru ca nu se pot abtine. Pentru ca sunt un pic...atinsi. Bolnavi. Handi...Pai, atunci e de condamnat atitudinea noastra, de a da in ei. Nu se da in oameni mentally challenged. Corect! Si polliticaly, si din orice alt punct de vedere.

Despre Hardaway. De ce condamnat de societate? Pentru ca si-a exprimat o parere? Pantru ca a urmat buchea constitutiei? Tirania majoritatii, va amintiti? Pana una-alta heterosexualii sunt majoritari homo-, bi- si altor-sexualilor. N-a dat cu paru'. A dat cu parerea. Atat.