Ganduri negre-azzure

Un interist de vorba cu sine:
"Nu credeam sa prin in viatza un titlu al Interului, la ce joaca echipa de 15 ani incoace. Nu va faceti griji, nu sunt bosorog si n-am nici vreo boala maligna. Din cate stiu. Am prins doua! Pana acum... Unul verde - luat pe hartie, altul cenusiu - cu un Milan chirnog si un Juventus al cavernelor Seriei B.
O picatura de frustrare in ego-ul fiecarui interist. Dupa ce ne-am stors de 17 ani incoace sa luam un titlu, tot ce ramane este picatura asta de amar?!...Un sentiment de strazi goale dinVanilla Sky.
Spuneam ca avem titluri de culori care nu se integreaza in paleta "Asa as vrea sa fie" a gandurilor oricarui interist. Cenusiul si verdele nu sunt complementare. Cenusiul merge cu roz, vedele cu rosu. Vrem un campionat roz, in care toate sa merga ca pe roate. Vrem unul rosu, un rosu vascularizant, cardiac, pe care sa-l castigam la un micro-punct. In fatza lui Milan si Juventus.
E trist sa te intreci la saritura in inaltime cu lilimputanii sau cu ciungii la aruncarea greutatii.
Interul trebuie, nu numai sa castige titluri, ci sa bata pe Juventus si Milan. E blestemul echipelor care se vor MARI".

Cel mai...!

Frumos. Spectaculos. Incrancenat. Palpitant. Mirobolant :) Doar cateva dintre atributele care ar mai fi putut face parte din titlu. Urmate de multe semne de exclamare. Cronica acestui meci n-ar trebui sa fie scrisa, ci vorbita sau filmata. Pentru ca dincolo de cuvinte, epitete, metafore, oxmoroni si alte figuri retorice, ar sta foarte bine si niste onomatopee gen "Oaaauuuu!" sau "Mamaaaaaaa!" sau niste efecte vizuale demne de Oscar.

Barcelona-Real a aratat ca exista fotbal spectacol dincolo de Liverpool-Milan si Manchester-Real. S-a jucat cu garda jos, cum joaca doua echipe proaspat eliminate din competitia care conteaza in fotbalul european. S-a jucat cu garda jos, nu pentru ca asa s-a vrut, ci pentru ca asa s-a putut. Sau mai bine spus, nu s-a putut. Un alibi puternic pentru iesirea despre care vorbeam mai sus!

A fost un meci al pronumelui posesiv. A fost al lui. Al lui Van Nisterlooj (doua goluri). A fost al lui Guti (cateva pase magistrale si destabilizarea Barcelonei prin obtinerea eliminarii lui Olegure). A fost al lui Thuram, care dupa un inceput ezitant a fost de netrecut, iar cand a fost a aparut, ce-i drept prea tarziu, Valdes. A fost si meciul lui. Si lui Cassillas i se poate reprosa saracia, pentru ca s-a jucat hyper-ofensiv!, de pe tabela (doar 3-3, cand putea sa fie lejer un 5-8 - ocazii clare de gol). Si mai presus de toate a fost meciul Lui. Cui "Lui?". Lui Messia. Care a dat trei goluri intr-un El Classico! Sa punem statisticienii la treaba sa afle de cand nu s-a mai dat un hattrick in derby. Atentie!, hattric, nu tripla!

Inca un meci care demonstreaza ca cel mai frumos este sa traiesti fotbalul din ipostaza de suporter.
Inca un meci care demonstreaza ca cel mai dureros este sa traiesti fotbalul din ipostaza de suporter.

Pur si simplu "Cel mai!", a fost Barcelona-Real de aseara.

PS: Toata lumea a laudat jocul lui Real,, pe buna dreptate. S-a ratat la poarta lui Valdes cat pentru 3 meciuri. Dar cum este posibil ca intr-un meci in care se joaca 10 la 11 o repriza si jumatate, raportul posesiei sa fie 64%-36% in favoarea Barcei? Poate ca totusi au meritat sa egaleze...