Saturday, January 06, 2007

Ole!g

Ofensiv. Consecvent. Consistent. El era...Antrenorul. Antrenorul lui 2007. In 2005. El era cel de care avea nevoie Steaua actuala, si cu care Steaua nu ar fi ajuns in situatia actuala.
Zilele trecute Andrei Vochin scria in Gazeta depre cele 5 tendinte ale fotbalului mare din 2007. Haideti sa la mai parcurgem o data. Si sa ne aducem aminte...

1. Pefectionarea tranzitiei. Adica, pe foarte scurt, ai pierdut mingea, gandeste defensiv. Ai luat-o, cum faci, nu s-o tii, ci s-o bagi in atze. Sa ne aducem aminte: dupa primele meciuri in care fotbalistii s-au obisnuit cu Protasov, si Protasov s-a familiarizat cu lotul, Steaua devenise o echipa-evantai. Pe contra-atac se desfacea cu o viteza uimitoare. In faza de aparare se replia cat se poate de repede. Dar nu oricum. Cu pressing. Protasov a reusit in trei luni sa faca ceea ce altii nu reusesc in ani. Sa creeze automatisme. Care au dat rezulate.

2. Renuntarea la un mijlocas defensiv. Protasov n-a facut acest lucru pentru ca n-avea cu cine sa joace pe acel post (mijlocas la creatie). A facut altceva in schimb. L-a urcat pe Radoi, in fatza lui Paraschiv. I-a dat libertate ofensiva si sarcini defensive (pe care oricum Radoi le avea in sange). Sa ne aducem aminte: Radoi ajungea tot mai des in situatii de finalizare de la 20-30 de metri de poarta si a marcat destul de multe goluri (mai ales in cupa UEFA).

3. Tehnica si viteza. DA! Atat. DA! Asta era jocul Stelei. "Vitezistii" si "Sevilla 86'" au fost cateva din titlurile inspirate de jocul Stelei. Viteza: Banel, Bostina, Ogararu, Nesu, Petre Marin. Tehnica: Dica, Bostina, Ogararu, o sa radeti (Victoras Iacob), dar amintiti-va ce devieri avea cu el!

4. Jocul pe aripi. Spun doar atat. Banel si Bostina erau doi dintre cei mai buni jucatori ai Stelei la acea vreme. In plus, Ogararu venea tot mai des in ofensiva. Nici Petre Marin nu era mai zgarcit. Precum spuneam, Protasov a dat nastere la Steaua, unor automatisme. Jocul Stelei devenise obositor de precis si placut. Se stia: doi stalpi de fier in centrul apararii (Goian&Ghionea), doi fundasi laterali care arau partile lor de teren (Ogararu si Petre Marin), doi taietori de lemne la centru, unul furniocutza(Paraschiv) , altul care urca destul de des in ofensiva (Radoi), doua motorete pe mergine care bombardau careul cu centrari (Banel si Bostina) si doi atacanti care faceau ce faceau si o bagau in poarta (Iacob si Dica). Banal. Eficient. Spectaculos. Si inca ceva. A facut o echipa pe care o stia orice suporter al Stelei cat de cat mai avizat. Erau cam aceiasi jucatori tot timpul in primul 11.

Divagatie: Norocul sau: nu a avut parte de accdentari grave in lot. Ghinionul: Ca nu a avut o banca de rezerva care sa se ridice la nivelul titularilor. Steaua pierdea din viteza, creativitate si eficacitate in partea a doua a jocului pe fondul schimbarilor. Cele trei eterne schimbari: Oprita cu Banel/Bostina, Lovin cu Paraschiv si Petre Marin cu Nesu.

5.Exploatarea fazelor fixe. Goian &Victoras Iacob. Va aduceti aminte? Cam ei marcau din faze fixe. Constant. Secondati de Dica.


Pacatele lui Protasov. A pierdut meciuri importante. Pe mana sa. Supercupa cu Dinamo, dupa un meci foarte bun al Stelei, in care ucraineanul s-a grabit sa faca toate schimbarile mai devreme si a platit pentru acest lucru. In Cupa Romaniei in fatza celei de-a doua echipe a Rapidului (care, ulterior, a retrogradat din Divizia B!). Dar cel mai important, a pierdut calificarea in grupele Champions League. Jucand cu Nesu mijlocas stanga! si cu Bostina extrema dreapta!! Asta da imaginatie! DAR...nu l-a avut la dispozitie pe Dica. Dica-cel mai bun jucator al lui 2006, cel mai bun marcator al Stelei, cel mai versatil jucator al ros-albastrilor, probabil singurul caruia nu trebuie sa-i dai prea multe indicatii tactice pentru ca stie singur ce trebuie sa faca in teren fara sa fie constrans de sarcini si limite. Toate acestea coroborate cu faptul ca Protasov n-a avut prea mult timp la dispozitie pentru a cunoaste echipa = pierderea calificarii.

Ce a ramas?
Parcursul din Cupa UEFA. Jocul ofensiv. Automatismele. Viteza. Tehnica. Pressingul. Spectacolul.

Ce n-a ramas?
Calificarea in Champions League. Un parcurs bun in Cupa. O Supercupa.

La final tragem linie. Plusuri si minusuri, bune si rele, reusite si esecuri. Matematica fotbalului nu e chiar asa simpla. Protasov are fani si constestatari. Dar, peste subiectivitati raman cele 5 tendinte. Din care Protasov a aplicat 4 si jumatate.