Rasul lui Becali si rasul ziaristilor

E amuzant. De fiecare data. Un amuzament artificial, niciodata intrinsec. La palat la Becali rad ecourile si gandesc vorbele. La el ganditul este ca foamea, vine vorbind. Dar aici e vorba strict despre ras.


E cam asa: Becali spune ceva amuzant, crede el. Si incepe: "Hă-hă-hă-hă! Hă-hă-hă-hă!". Dupa care urmeaza corul privighetorilor: "Hi-hi-hi-hi-hi". Si al pitigoilor: "He-he-he-h-he". Pasaricile (ups!, scuze) si pasaroii carora Becali le mai arunca cate o grauntza. Jurnalistii "wanna be" care ii tin isonul. Cei care vin cu temele facute de acasa. Ca asa au fost ei mereu, silitori.

Daca o sa spuna Becali o gluma si n-o sa mai rada nimeni, o sa mai ia un reportofon (sau telefon, ca e la moda). Daca pagubitul o sa faca gat ca i-a luat telefonul si daca ce-i iese din gat este ascultat de cineva carepoate face ceva, atunci Bacali va ramene fara arogantze de bun gust. Si va avea o soarta mareatza, ca a Universului: va face implozie. Precum spuneam: Becali dizolvat in propriile vorbe si actiuni. Ca o aspirina.
Dar pana la dizolvarea aspirinei, sunt multi de "daca". Daca nu ar fi atati "daca"...

Blehamite

Nerabdator, impacientat, saturat. Vascularizat, suparat, iritat. Abia venit, dar aproape plecat. Grabit. Enervat. Mereu gata sa-ti suteze in gura vreo replica. Pe principiul declarat de insasi Maria Sa, "Daca imi dai o palma, iti dau un pumn". Un pic upgradat cu "Te joc in picioare!". Scarbit. Cu fatza "De ce o-ti mai fi respirand si voi pe langa mine?" si "Ce e cu atatea intrebari ca mai bine imi dau eu comanda de niste jurnalisti gonflabili?". Imaginea stereotipala cu care ne-a obisnuit Becali in ultima vreme la conferintzele de presa.


Neinspirat, asa a fost mai mereu, dar in ultimele zile mai mult ca niciodata, expirat. Becali trebuie dus la Service pentru ca i-a expirat termenul de garantie. Vorbe ciobite, ganduri carpite. Actiuni kamikaze. Nu. Nu era MM self-destroyer-ul. Becali el este... Atot-Destroyer-ul. Teroristul! Care are mai multe delicte la activ. De la nenumaratele atentate la gramatica limbii romane si la bunul simt pana la distrugerea unuia dintre zgaraie-norii fotbalului romanesc: Steaua.

Senzatie de saturatie. De lehamite. Suporterilor, (tele)spectatorilor, amatorilor de fotbal sau profesionistilor in decoratiuni interiore, oamenilor cu cap, care nu este pe post de dop la gat, noua, ni s-a cam facut rau. Prea mare, prea concentrata, prea intensa doza de Becali. Dati-ne antidotul. Lamaia, mentosana, vitamina C care sa ne ia greatza.
Becali a atins punctul mort. A devenit banal! Acelasi discurs scurs, aceeasi mimica, aceeasi gestica. Acelasi Becali din totdeauna minus factorul de soc plus tone de scarba a lui fata de...tot. Tot ce nu poate fi cumparat. Adica suporteri plus unii ziaristi. Pana l-a urma s-ar putea ca antidotul sa fie Becali insusi. Becali distrus de Becali. Becali dizolvat in propriul discurs si propriile fapte.

PS: Titlul este luat dupa blogul cu acelasi nume. Ms Paulink.